home :: poze :: povestea mea :: matrimoniale


Eu sunt piticul familiei. Mi se spune in multe feluri si sunt asemanat cu multe vietuitoare, dar de unde si de ce nu stiu. Pentru ca in nici un caz nu seman cu nici un viezure, nu arat a porcusor, a soarice, a ornitorinc, a liliac si alte asemenea, cu sau fara blana. Unde mai pui ca n-am nici trompeta si nici beculete.

Ma rog, daca stam sa discutam, nici pitic nu prea sunt. Am vazut eu altii care-mi trec printre labe ca pe sub arcul de triumf, de-aia mici si isterici pe care nici sa-i latri nu merita sa te obosesti.

Acesta este site-ul meu, loc in care puteti sa aflati cate ceva despre povestile mele si despre toate nefacutele pe care zice mami ca le fac mereu, si unde puteti sa ma vedeti in diverse ipostaze surprinse de tati exact atunci cand nu sunt eu atent, ca sa rada lumea de mine. Noroc ca nu musc...

De ce "piggy"? Pai pentru ca, printre diversele denumiri care mi se atribuie, mami ma alinta, cel mai des, "pigulici". Zice ca sunt tare smecher si ca, daca as putea sa vorbesc, ea mi-ar da orice i-as cere da' zau ca nu stiu de ce zice mereu asa, pentru eu ii cer da' ea nu-mi da intotdeauna ce vreau eu.
Si cred ca si tati ala face misto, el cica vorbeste cu mine pe limba mea de catel da' de unde, ca habar n-are...